Curs video în limba română · MetaTrader 5

Regulile tale,
executate și fără tine

Primul curs în limba română care te învață să construiești Experți pentru MetaTrader 5 cu Claude. Pleci cu sisteme care îți execută regulile, nu cu un caiet de notițe.

8 module zero cod scris de mână oricâți Experți construiești singur

Pentru traderi activi · Fără experiență de programare

Sună familiar?

Tot ce faci manual,
un sistem ar putea face singur.

Dacă ești trader activ și vrei să automatizezi, probabil ai trecut prin cel puțin una din situațiile de mai jos.

Strategia ta stă blocată în cap

Știi exact ce vrei: intrare la breakout, SL sub low, TP la 2R. De câte ori ai deschis MetaEditor și ai închis fără nimic? Fără cod, nu o poți rula automat.

MQL5 tradițional e o limbă străină

Ai încercat câteva tutoriale. Ai înțeles prima jumătate. Apoi au apărut pointeri, clase, variabile statice - și ai renunțat. Nu ești programator, ești trader.

Freelancerii te costă și te fac să aștepți

100-500€ per EA, 2 săptămâni de așteptare, și codul primit nu îl înțelege nimeni. La prima modificare o iei de la capăt cu altcineva.

Backtestezi manual zile întregi

Scroll prin grafic, notezi în Excel, calculezi RR manual. O strategie nouă îți ia 3 zile să o validezi. Există o cale mai bună - dar nu ai cum să o implementezi fără cod.

Strategia ta nu rulează când ești offline

Piețele nu dorm. Tu da. Câte oportunități ai pierdut pentru că nu erai în fața ecranului?

Emoțiile îți sabotează execuția

Intri prea târziu, ieși prea devreme, sari peste tranzacții pentru că „nu simți piața azi". Aceeași strategie, alt rezultat, în funcție de cum te-ai trezit.

Jurnalul de tranzacții e un coșmar

Screenshot, Excel, calcul RR manual după fiecare zi. Iar în zilele proaste, exact când ai avea cea mai mare nevoie de date, nu mai notezi nimic.

Ai mai multe conturi și replici manual ordinele

Un cont personal, un cont de prop firm, poate unul pentru familie. Același ordin, executat de trei ori manual, la trei prețuri diferite - și cu cât te grăbești, cu atât diferența e mai mare.

Nu știi când să intri pe un alt instrument

Urmărești US30, dar aurul face un setup perfect în același timp. Nu ai cum să fii în două locuri deodată, așa că alegi unul și afli abia seara ce ai ratat.

Niciunul dintre blocajele astea nu se rezolvă cu mai multă disciplină. Se rezolvă cu un sistem care execută în locul tău.

Metoda Expert Architect

Nu înveți să programezi.
Înveți să orchestrezi.

Diferența esențială față de orice alt curs MQL5 sau freelancer este că
tu rămâi în control fără să scrii o linie de cod de mână.

Metoda clasică
  • Înveți sintaxă MQL5 luni de zile
  • 1 EA simplu, fără flexibilitate
  • 100-500€ per EA comandat la freelancer
  • Cod pe care nu îl înțelegi și nu îl poți actualiza
  • Dacă EA-ul se strică, depinzi de altcineva
  • Niciun sistem de agenți AI propriu
Expert Architect
  • Claude generează codul, tu verifici și orchestrezi
  • O fabrică de Experți care îți scrie oricâți ai nevoie
  • Modifici singur orice EA în minute sau ore, nu săptămâni
  • Înțelegi ce face fiecare parte - la nivel conceptual
  • Agenți AI proprii care lucrează pentru tine
  • Generator permanent: construiești orice EA nou de la zero
Un arhitect nu toarnă beton pe șantier. El concepe, planifică și verifică lucrarea.
Claude e constructorul care execută - tu ești arhitectul.
Ce înveți

Pleci cu abilități, nu cu notițe

Fiecare modul se termină cu ceva care funcționează, nu cu un test grilă. Construiești, pornești pe cont, vezi rezultatul.

Aproximativ 25 de ore de video, în module de 1,5-5,5 ore. Structura completă, lecție cu lecție, ți-o trecem în revistă la discuția cu noi.

După ultima lecție

Două lucruri nu se opresc odată cu cursul

Experții, indicatorii și conexiunile sunt rezultate: le construiești pe parcurs și rămân ale tale. Dar două dintre ele sunt unelte, adică lucruri care produc rezultate noi și peste un an.

Echipa de agenți care scrie în locul tău

Unul scrie codul, unul îl verifică, unul îl testează, unul coordonează. E portabilă: îi dai o strategie nouă peste doi ani, îți dă Expertul. Nu mai depinzi de noi ca s-o folosești.

Panoul din care ții totul sub ochi

Toate conturile și toate sistemele într-un singur loc, cu acces securizat de pe orice dispozitiv. Adaugi un cont nou sau un sistem nou când vrei, fără să reiei nimic de la capăt.

Un Expert Advisor nu repară o strategie care pierde.
Execută fără ezitare regulile pe care i le dai - ceea ce te ajută exact în măsura în care regulile tale au sens.
Instructorul tău

Ciprian Vorovei

Trader activ · Programator în MQL · Lector universitar

Tranzacționez indici din 2021, în principal scalping. Am vrut încă din primul an ca regulile mele să se execute singure, așa că m-am apucat să învăț MQL de la zero, din forumuri și din încercări. Am început de la un lucru mărunt: mă săturasem să calculez lotajul de mână.

De atunci am scris peste 50 de Experți, toți de mână, într-o vreme în care nu exista niciun AI care să știe să programeze. Am construit Experți și pe comandă, pentru traderi care veneau cu strategia lor. Sunt mentor în comunitatea Rich or Poor, unde mă ocup de tot ce ține de automatizare, iar o parte dintre Experții mei rulează pe conturi reale, ale altor oameni.

În ultimul an am trecut treptat la construit cu AI, verificând la început fiecare bucată de cod cu ce știam deja. Ce îmi lua săptămâni îmi ia acum ore. În cursul ăsta nu îți povestesc despre automatizare, ți-o arăt.

Pachete

Care variantă ți se potrivește?

Vorbim întâi despre ce tranzacționezi și ce vrei să automatizezi, apoi vedem de unde are sens să pornești. Plătești o singură dată și rămâi cu tot ce construiești - fără abonament, fără costuri ascunse.

Basic

Primii pași în automatizare

  • ✓ Primul tău Expert, fără să scrii cod
  • ✓ Panoul de butoane din care tranzacționezi de pe grafic
  • ✓ Regulile tale de risc, cu trailing stop și anulare automată
  • ✓ Generatorul căruia îi descrii strategia și îți scrie Expertul
  • ✗ Generatorul îl construiești tu - nu primești fișierele mele
  • ✗ Fără copy-trading, Telegram, TradingView, centru de comandă

Totul se construiește cu AI, iar AI-ul nu scrie de două ori la fel: ce iese la tine poate arăta altfel decât în video. Cu Pro primești exact fișierele mele.

Ne spui ce tranzacționezi și unde vrei să ajungi, iar noi îți spunem dacă cursul te duce acolo și de la ce pachet are sens să pornești.

Întrebări frecvente

Ai întrebări? Am răspunsuri.

Nu știu să programez deloc. Pot urma cursul?

Da. Cursul nu presupune nicio experiență de programare - Claude Code generează codul, tu îl verifici și îl orchestrezi. Iar dacă ai scris cod cândva, cu atât mai bine: vei înțelege mai repede ce fac agenții și vei împinge lucrurile mai departe.

Am nevoie de MetaTrader 5 instalat de la început?

Da, MetaTrader 5 e necesar - și e gratuit. Instalarea și configurarea mediului de lucru le facem împreună, chiar de la început, deci poți porni de la zero fără nicio pregătire prealabilă.

De ce mai am nevoie, în afară de curs?

Ca să poți lucra efectiv, ai nevoie de trei lucruri:

  • Claude Code - abonament plătit sau plată prin API. Varianta gratuită nu funcționează, iar fără el nu poți parcurge partea practică.
  • MetaTrader 5 (MT5) - gratuit, plus un cont demo la brokerul tău.
  • TradingView - cont plătit doar pentru partea de alerte automate. Indicatorii și strategiile ți le poți construi și pe contul gratuit.

Prefer să știi asta dinainte, nu după ce ai plătit cursul.

Funcționează pe orice broker sau pereche valutară?

Da. MQL5 e independent de broker - orice broker cu MetaTrader 5 funcționează, iar principiile și codul se aplică pe orice instrument: Forex, indici, metale, crypto.

Îmi garantează cursul că voi câștiga?

Nu, și nimeni care îți spune altceva nu merită crezut. Un Expert Advisor execută fără ezitare regulile pe care i le dai - deci te ajută exact în măsura în care regulile tale au sens. Dacă strategia ta pierde, automatizarea o va face să piardă mai repede și mai constant, fără nicio ezitare care să te salveze.

Ce îți dă cursul sunt uneltele și metoda: să construiești singur sisteme care execută disciplinat o strategie, oricare ar fi ea. Strategia rămâne treaba ta - și ăsta e chiar motivul pentru care merită să înveți să-ți construiești singur uneltele, nu să cumperi robotul altcuiva.

Când primesc acces după plată?

Imediat după confirmarea plății - primești un email cu datele de acces. Poți începe în aceeași zi.

Cât timp am acces la materiale?

Ai acces la materiale timp de 365 de zile (12 luni), care încep să curgă din momentul semnării contractului - adică din ziua în care primești accesul - fără taxe recurente. După expirarea acestei perioade, accesul la platformă încetează.

Ce se întâmplă dacă mă răzgândesc?

Ai 14 zile în care te poți retrage și primești banii înapoi, integral. Îl păstrezi cât timp rămâi pe lecțiile de introducere și de instalare a mediului de lucru; se stinge în momentul în care deschizi prima lecție de conținut, fiindcă atunci ai început să folosești ce ai cumpărat - la produsele digitale asta e regula, spre deosebire de un obiect pe care îl poți pune înapoi în cutie.

Așa poți intra, poți vedea cum arată platforma și cum e filmat cursul, și abia apoi decizi.

Care e diferența față de alte cursuri MQL5 de pe internet?

Celelalte cursuri te învață să scrii MQL5 tradițional - luni de sintaxă înainte să ai ceva funcțional. Expert Architect te pune să construiești cu Claude Code din prima săptămână. Și, mai important, nu ieși cu un singur Expert, ci cu uneltele care îți construiesc oricâți alții de acum înainte.

Ai văzut tot ce construiești.

Hai să vedem
dacă ți se potrivește.

Vezi pachetele →

Într-o discuție scurtă stabilim ce vrei să automatizezi și de la ce pachet are sens să pornești. Scrie-ne un mesaj.